miercuri, 3 septembrie 2014

În deplasare, la mare depărtare


Teatrul Naţional pentru Copii joacă în deplasare, la
Maratonul Cultural de la Chicago

În perioada 19-21 septembrie 2014, Teatrul Naţional pentru Copii, proiect al actorului Marian Râlea şi al Fundaţiei Abracadabra, derulat cu mare succes, vreme de 13 stagiuni, sub pălăria Naţionalului bucureştean, va juca în deplasare, peste ocean, ca invitat al Maratonului Cultural din Chicago.
Cu această ocazie, o multime de poveşti româneşti, de ieri şi de azi, vor fi aduse în faţa spectatorilor americani într-un adevărat maraton cultural, ce va cuprinde creaţii cinematografice importante ale noului val de cineaşti români, întâlniri cu personalităţi din lumea filmului şi teatrului, din America şi România.
La această ediţie un loc marcant îl va avea şi teatrul, dar mai ales întâlnirile cu cei mici.
Mergând pe firul unui scenariu deschis, de teatru interactiv, aşa ca la Teatrul Naţional din Bucureşti, micii spectatori din Chicago vor putea fi eroii poveştilor mitologice româneşti. Nu au la dispoziţie decât două spectacole, în care vor urca pe scenă, vor lua parte la poveste, prin joc şi vor deveni Ilene Sânziene şi Feţi Frumoşi.
          „De la LOCAL la GLOBAL” este tema actualei ediţii a Maratonului Cultural din Chicago, organizat de Romanian Cultural Exchange, temă generoasă, care exprimă nu numai dragostea şi dorul pentru locurile natale, dar mai cu seamă dorinţa de a face cunoscut spiritul şi talentul românilor pe tot globul.

          Revenirea acasă va marca deschiderea celei de-a 14-a stagiuni a Teatrului Naţional pentru Copii, care va avea loc duminică 28 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Media a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Niciun comentariu: