luni, 11 aprilie 2011

De Florii - Aniversam 10 ani!


https://picasaweb.google.com/111653212308098174021/08042011

De Florii, duminică 17 aprilie 2011, la ora 11.00, la TNB, în Sala 99,


TEATRUL NAŢIONAL PENTRU COPII
SERBEAZĂ 10 ani!
Au trecut zece ani de când, în ziua de Florii, Teatrul Naţional pentru Copii îşi deschidea porţile pentru prima dată. De atunci, în fiecare stagiune, duminică de duminică, copiii sunt invitaţi pe scenă, într-un joc minunat, de-a Teatrul şi de-a Povestea.
Teatrul Naţional pentru Copii a crescut odată cu micii spectatori. Cortina a fost ridicată sub zodia primăverii, într-o Duminică a marii sărbatori a Floriilor, în urmă cu zece ani.
De atunci, cei mici, dar mai ales părinţii au avut bucuria de a aplauda în fiecare duminică o premieră, deoarece spectacolele erau concepute în aşa fel încât de fiecare dată povestea să fie alta.
Cei mai curajoşi treceau pe scenă şi deveneau eroi din poveşti, iar cei timizi au fost încurajaţi să-şi învingă teama aflând că lupul sau muma pădurii, balaurii şi zmeii pot fi îmblânziţi. Povestea, precum şi aventura de a fi pentru doua ore actor, erau în final răsplătite cu aplauze.
Dacă acceptăm că Teatrul este Joc, atunci înţelegem de ce micuţii spectatori şi-au putut continua joaca la TNB şi astfel au învăţat, de la un an la altul, drumul către teatru şi arta lui.
Acum, în prag de aniversare, le mulţumim tuturor celor care s-au jucat de-a teatrul, intrând în poveştile domnului Creangă, ale domnului Caragiale, înţelegând sufletul lui Făt Frumos din Lacrimă şi parcurgând traseul teatrului de la începuturi până la Shakespeare (prin seria de spectacole interactive „Jocul de-a Teatrul” şi „Jocul de-a Shakespeare”).
Întrebarea: vrei să-ţi spun o poveste? şi-a găsit întotdeauna un răspuns afirmativ din partea copiilor. Cu ajutorul măştilor şi al costumelor, ei au avut posiblitatea de a intra în poveste şi de a nu fi doar spectatori.
Tradiţiile şi întreaga mitologie a românilor, cu Răi şi Buni, au prins viaţă la Teatrul Naţional pentru Copii cu ajutorul celor mici, care au întruchipat personajele bune, învăţând că binele învinge întotdeauna şi datorită curajului, ei pot deveni învingători.
Buna Poveştilor (actriţa Adina Cristescu) a luat apărarea personajelor de poveste, iar publicul a fost judecătorul din fermecatorul proiect în care personajele erau acuzate că nu sunt atât de rele, unele şi nici atât de bune, altele („Judecata Poveştilor”).
Claunul cel trist (actorul Gabriel Spahiu) a jucat toate personajele rele pe care cei mici le-au avut de înfrânt.
Magicianul poveştilor (Marian Râlea) a devenit prietenul, sau, dacă povestea a cerut-o, adversarul publicului, vreme de zece ani; zece ani de poveste!
Protejat de puterea marii sărbători a Floriilor, Teatrul Naţional pentru Copii, proiect de teatru independent, născut din asocierea Fundaţiei Abracadabra cu Teatrul Naţional I.L.Caragiale Bucureşti, a vrăjit duminică de duminică sufletele copiilor prin joc şi poveste.
La împlinirea celor zece ani (10 - cifra solarităţii), ţinem să le mulţumim tehnicienilor care au fost alături de noi, vrăjitori ai luminilor şi ai sunetului dar, în primul rând: bunicilor, părinţilor şi copiilor care au jucat şi au aplaudat la Teatrul Naţional pentru Copii, însufleţind, alături de actori, lumea basmelor.
Tuturor, un sincer, cald şi magic LA MULŢI ANI!

Niciun comentariu: