miercuri, 7 ianuarie 2015

  Carnavalul Iernii deschide anul 2015 la Teatrul Național pentru Copii


Duminică 11 ianuarie 2015, și micuții spectatori revin la TNB, în Sala Media, care găzduiește în această stagiune spectacolele Teatrului Național pentru Copii.
Pentru această primă întâlnire din 2015, Magicianul Poveștilor le-a pregătit o surpriză, o invitație la CARNAVAL. Știind că este unul din cele mai apreciate spectacole, el – împreună cu colaboratorii lui – s-au gândit să mai invite cu această ocazie câteva personaje cool, de sezon, pe care le veți descoperi la spectacol.
Toți copiii sunt invitați să-și pregătească un costum în ton cu vremea. „Duminică, la Carnavalul Iernii va trebui să alegem Crăiasa Zăpezii, ne anunță actorul Marian Râlea, zâmbind de sub jobenul lui cel verde. Și pe Prințul Țurțure, precum și pe Omul de Zăpadă, pe care-l vom boteza cu această ocazie. De asemenea, le invităm pe toate Prințesele să vină costumate de iarnă. Mici actori ai spectacolelor interactive, sunteţi invitaţi să vă gândiţi la personajele iernii și să veniţi pregătiţi de carnaval. La final vom putea stabili care au fost cele mai inspirate apariții și să le răsplătim cu aplauze, cum se cuvine. Vă așteptăm cu drag să reveniți la teatru, într-un nou an cu povești minunate".

          În cazul în care părinții uită costumul acasă, nu trebuie să vă întoarceți din drum: fantezia organizatorilor va suplini numaidecât această scăpare. La Teatrul Național pentru Copii totul devine posibil și toți copiii – învingători. Poftiți în scenă, jocul de-a teatrul vă așteaptă!




Niciun comentariu: